Primăria Capitalei construiește un ascensor destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii

Clădirea Primăriei Capitalei va avea un ascensor destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii. Iniţiativa autorităţilor vine după ce câteva asociații, care apără drepturile persoanelor cu nevoi speciale au înaintat mai multe solicitări în acest sens. Proiectul a fost aprobat de consilierii municipali încă anul trecut, însă, lucrările de instalare a liftului au început acum o lună.

Vestea că lucrările de instalare a liftului sunt în toi, l-a bucurat pe Serghei Afanasenco, fostul ministru al Tineretului și Sportului. El vrea să asiste la şedinţele publice de la primărie, însă îi este dificil, întrucât acestea se desfăşoară la etajul doi.

"Ultima dată am fost aici în 2011. Când veneam la primărie, câte patru oameni erau nevoiţi să mă urce la etajul doi, iar ulterior trebuia să rog pe cineva să mă ajute să cobor jos. Nu mi s-a părut corect", a declarat Serghei Afanasenco, membru, Asociaţia Obştească a Persoanelor cu Dizabilităţ.

Sportivul spune că după ce ascensorul va fi instalat, numărul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii dornice să ia parte la şedinţele publice ale Primăriei va creşte.

"Putem veni la Primărie pentru a ne expune problemele. Toţi oamenii au aceleaşi drepturi", a zis Serghei Afanasenco, membru, Asociaţia Obştească a Persoanelor cu Dizabilităţ.

Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei, cheltuieli care vor fi suportate de municipalitate.

"Ascensorul este pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, dar şi pentru alte persoane care vor veni la primărie şi vor avea audiențe la etaj, anume pentru aceasta se construieşte acest ascensor, după cum vedeţi este de o mărime mai mare decât ne-am obişnuit noi să vedem alte ascensoare", a declarat Nistor Grozavu, viceprimarul Capitalei. 

Lucrările urmează a fi finalizate până în toamnă.

Lasă un comentariu