Prima zi FĂRĂ VIZĂ în UE pentru cetăţenii Republicii Moldova

Embed:

După proclamarea independenţei ţării, ridicarea vizelor pentru moldoveni este al doilea moment important pentru Republica Moldova, iar meritul aparţine cetăţenilor, dar şi guvernării pro-europene de la Chişinău, care a trecut cu succes de toate barierele pentru a atinge acest deziderat. Afirmaţia a fost făcută de invitaţii unei ediţii speciale de la Publika TV, dedicată evenimentului.

"Guvernul a efectuat o serie întreagă de activităţi care ne-au adus pe noi la ziua de 28 aprilie. Eu cred că-şi mai aduc aminte cetăţenii când s-a votat acea lege şi cu cât scandal, vă aduceţi aminte de egalitatea de şanse, dar cât scandal a trezit aceste posturi mobile de control a migraţiei, cele şase posturi", a declarat şeful catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie ULIM, Mihai Cernencu.

Cu toate acestea, autorităţile, dar şi cetăţenii nu trebuie să se îmbete cu apă rece, spun invitaţii din platou.

"Ar trebui să ne punem pe treabă acum. Mână de la mână să mişcăm această ţară din loc, adică: afaceriştii să plece acum în Europa, să stabilească contacte, să dezvolte parteneriate", este de părere un student USM Daniel Vodă.

Momentul căderii vizelor a fost aşteptat de moldovenii, care au emigrat în alte ţări şi care acum îşi vor putea revedea rudele. Este şi cazul Galinei Sava, o moldoveancă din regiunea transnistreană, stabilită de şase ani în Italia.

"Sunt foarte bucuroasă pentru Republica Moldova că a reuşit să facă acest pas şi deoarece încă nu este un contract care ar permite legalizarea pe bază de contract de lucru, sperăm că va fi şi acest punct evidenţiat pe parcurs", susţine moldoveanca stabilită în Italia Galina Sava.

De abolirea vizelor se bucură şi tinerii care-şi fac studiile peste hotare.

"Este un lucru foarte frumos pentru părinţi şi pentru studenţi că părinţii pot veni să-i vadă, să-i aplaude, să împartă acele emoţii pe care le au când îşi primesc diploma de licenţă", spune secretarul general al Asociaţiei de basarabeni din România, Eni Maxim.

Moldovenii au primit dreptul de a circula liber în UE după ce deputaţii europeni au votat pe 27 februarie o decizie legislativă, care prevedea ridicarea regimului de vize.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu