Prima strategie naţională pentru diasporă. Ce iniţiative se regăsesc în document şi care sunt părerile

Embed:

Moldovenii care muncesc în străinătate ar putea beneficia, în cel mult trei ani, de un Fond de Investiţii şi Economii. De asemenea, în universităţile din ţară ar putea fi inclus un nou curs - "Diasporă, Migraţie şi Dezvoltare". Iniţiativele se regăsesc în Strategia naţionala Diaspora-2025, care urmează să fie aprobată de Guvern până în luna octombrie. 

"Sunt riscuri foarte mari. Dacă aceste reforme merg în pas cu această strategie cred că şi implementarea va fi uşoară, dar văd că strategia este cu mulţi paşi înainte", a spus preşedintele Uniunii moldo-elene "Alexandru Ipsilantis", Svetlana Lisagor-Vergis.

Documentul va fi dezbătut până duminică în cadrul Zilelor Diasporei, care se desfăşoară al doilea an consecutiv în Capitală. Strategia mai prevede reducerea cu cel puţin 30 la sută a costurilor pentru transferurile băneşti de peste hotare, dar şi susţinerea studierii limbii române în centre culturale deschise în străinătate.

Unii membri ai diasporei sunt îngrijoraţi, însă, că implementarea strategiei ar întârzia din cauza restanţelor înregistrate în reformarea justiţiei şi educaţiei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu