Prima şedinţă a CMC din acest an. Consilieri absenţi, pauze şi acuzaţii

Consilierii municipali au reuşit să se reunească astăzi în şedinţă, după un răgaz de o lună şi jumătate. Aceştia au avut însă nevoie de o pauză de o oră ca să decidă ce subiecte să includă pe ordinea de zi. La şedinţă au participat 30 de consilieri, din totalul celor 51. 

Consilierii Partidului Liberal au anunţat că vor participa la discuţii numai atunci când în CMC va exista o majoritate democratică. Mai mult, aleşii PL susţin că vinovaţi de destrămarea majorităţii în Consiliu se fac consilierii Partidului Popular European din Moldova, care şi-au retras semnăturile de pe documentul de constituire a alianţei proeuropene.

"Situaţia creată în consiliu muncipal, după ieşirea PPEM-ului din acordul alianţă este una de blocaj intenţionat. Nu poate să funcţioneze în mod normal consiliul, în situaţia când nu e clar cine este majoritatea şi cine este opoziţia", a spus consilerul municipal PL, Ion Ceban. 

În replică, consilierii PPEM au avertizat că vor părăsi sala de şedinţe a CMC, dacă vor fi învinuiţi de dezmembrarea alianţei. 

 "Fracţiunea PPEM nu va admite ca la şedinţa de astăzi să se facă speculaţii de cinci bănuţi cu pretinsa geopolitică, în caz contrar  fracţiunea PPEM va pleca din sală deoarece noi nu vrem să participam la asemenea spectacol", a relatat consilier municipal PPEM, Oazu Nantoi.

Iar primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, i-a prevenit pe consilieri că unele proiecte de decizie, care vor fi votate astăzi, ar putea fi declarate nule. 

"O serie de proiecte de decizie, care sunt propuse de către dumneavoastră, unii dintre consilieri, conţin prevederi ilegale. În cazul în care vor fi votate, există riscul ca ele să nu fie semnate de către secretar", a declarat primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Din 24 decembrie, consilierii municipali nu au aprobat niciun proiect de decizie. Sute de probleme ale locuitorilor Capitalei, rămân doar pe hârtie

Aceasta este prima şedinţă a Consiliului municipal Chişinău din acest an. Aleşii locali au încercat de mai multe ori să se întrunească. Tentativele au eşuat însă din lipsă de cvorum.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu