Prima linie de sortare a căpșunelor în Moldova. În doar zece ore, muncitorii pot alege în jur de 18 tone de fructe

Embed:
O cooperativă de producători din satul Nişcani, raionul Călăraşi, a achiziţionat prima linie de sortare a căpșunelor din ţara noastră. În doar zece ore, muncitorii pot alege în jur de 18 tone de fructe, pe care le cântăresc şi le ambalează. Echipamentul a costat aproximativ 800 de mii de lei şi a fost procurat cu sprijin financiar extern.

După ce sunt sortate, fructele ajung la frigider sau direct la vânzare.

"Am proiectat această linie reieşind din considerentele să avem o sortare a unui camion de fructe ca să fie încărcat într-o singură procesare. sunt împaletate, introduse în camerele de prerăcire, unde temperatura e de 0, 1, 2 grade", a menţionat Zinaida Plămădeală, membră a cooperativei,

Cei cinci producători membri ai cooperativei deţin împreună aproximativ 40 de hectare. În acest an, din cauza ploilor abundente, recolta a fost mai mică.

"Culegeam şi până la 25 de tone şi 20 şi 22. Anul acesta avem mai puţin, avem poate peste 15 tone la hectar. Din cauza condiţiilor climatice şi a brațelor de muncă nu reuşim şi pe astea să le culegem", a spus Dumitru Plămădeală producător de căpşune.

Înainte de a se apuca de treabă, muncitorii care culeg căpşunele pentru export primesc un instructaj: "Codiţa foarte micuţă, o aranjăm cu grijă în caserole. Ne străduim să facem după cerinţele care ni se cer şi nouă".

Linia de sortare a fost cumpărată prin intermediul proiectului Agricultura Performantă finanţat de USAID, care a acordat fermierilor un grant de 700 de mii de lei, restul fiind contribuţia proprie a fermierilor.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu