PRIMA fotografie cu teroristul din Barcelona. IMAGINI VIDEO cum au fost uciși teroriștii de la Cambrils

Embed:

După atacul terorist din Barcelona, poliţia spaniolă l-a identificat pe atacator. 

El Pais, unul dintre cele mai cunoscute ziare iberice anunţă că suspectul care a închiriat furgoneta este Driss Oukabir.

Presa iberică a făcut publice și imaginile cu alți atacatori uciși de poliție, în localitatea Cambrils. 

Un singur poliţist a ucis patru dintre presupuşii autori ai atacului din oraşul turistic catalan Cambrils, a declarat vineri un reprezentant de rang înalt al poliţiei, relatează The Associated Press, citat de News.ro.

Poliţistului ”nu i-a fost uşor”, în pofida faptului că este un profesionist, a subliniat Josep Lluis Trapero. În total cinci suspecţi au fost ucişi după atentatul de la Cambrils, în care o maşină a intrat în mulţime şi a ucis o femeie.

Cu doar câteva ore mai devreme de acest al doilea atentat, o camionetă a intrat într-o mulţime de pietoni, a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit alte peste 100, la Barcelona.

Pe de altă parte, premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat vineri, după dublul atentat din Catalonia, că lupta împotriva terorismului este o ”luptă globală” şi a subliniat că este principala problemă a Europei.

Rajoy le-a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru modul cum au gestionat situaţia dar şi pentru mesajele de susţinere primite de spanioli din întreaga lume.

El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de pres comună, la Barcelona, cu preşedintele regiunii spaniole Catalonia Carles Puigdemont.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu