Prima criogenare a corpului unei femei, la puţin timp după deces, în speranța că va fi "înviată" în viitor (FOTO)

Fundaţia Yinfeng Biological Group a informat că a realizat cu succes prima criogenare a corpului unei femei, la puţin timp după deces, cu speranţa de a fi readusă la viaţă când viitoarele tehnologii medicale vor putea face posibil acest lucru, relatează EFE.

Ziarul China Daily a publicat marţi o ştire în care explică prima procedură de criogenare completă a unui corp în China, realizată în provincia Shandong din estul ţării.

Procedura a început la 8 mai, la doar cinci minute după ce inima unei femei, Zhan Wenlian, a încetat să mai bată iar medicii au declarat-o moartă. Expertul american de la Alcor Life Extension Foundation, Aaron Drake, şi cercetători de la Spitalul Qilu al Universităţii Shandong din Jinan au conectat-o imediat pe Zhan la un sistem artificial de susţinere a organelor.

Corpul lui Zhan a fost trimis cu ambulanţa de la Spitalul Qilu la un laborator al institutului afiliat din Yinfeng, iar aici i-au fost injectaţi produşi chimici creaţi meniţi să protejeze celulele de eventuale daune în timpul procedurii de criogenare.

Trupul a fost introdus într-un recipient cu 2.000 de litri de nitrogen lichid, la o temperatură de minus 190 grade Celsius.

Zhan, care avea 49 de ani şi lucra la o bancă de stat din Jinan, avea cancer la plămâni iar soţul său, Gui Junmin, a adresat o solicitare fundaţiei Yinfeng în februarie. El a decis să recurgă la această procedură fără consimţământul soţiei sale, scrie realitatea.net

Yinfeng Biological Group este o companie privată cu sediu la Jinan care este specializată în cercetarea şi dezvoltarea celulelor umane şi în tehnologia conservării organelor.

Potrivit lui Kong Fei, membru al fundaţiei, soţul femeii speră ca într-o zi Zhan să fie readusă la viaţă. "Cred că dragostea faţă de soţia lui a fost factorul cel mai important în decizia sa", a spus expertul.

Fundaţia va asuma toate cheltuielile procedurii şi conservării corpului, a explicat Kong, care a subliniat că "sunt foarte mari", fără să dezvăluie suma.

El a explicat că fundaţia va continua să accepte cereri de criogenie, dar că nu va putea conserva prea mult timp corpurile, din cauza costurilor foarte mari de întreţinere.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu