Prim-ministrul Pavel Filip, INTERESAT de IMPACTUL politicii de ieftinire a medicamentelor

Embed:

Premierul Pavel Filip a cerut Ministerului Sănătăţii să raporteze rezultatele planului de acţiuni, aplicat pe piaţa farmaceutică. Autorităţile din domeniu trebuie să prezinte realizările obţinute, săptămâna viitoare, în cadrul unei şedinţe unde vor fi abordate problemele din sistemul de sănătate. 

"Ministerul Sănătăţii să prezinte şi un raport în vederea implementării acelui plan de acţiuni care se referă la piaţa medicamentelor. Acesta trebuie deja să fie coordonat, aprobat, discutat. Vreau să vedem unde suntem astăzi şi dacă sunt careva restanţe să vedem care sunt constrângerile", a spus prim-ministrul.

Implementarea prevederilor planului de acţiuni a început în luna martie. Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure, până la sfârşitul anului, accesul cetăţenilor la medicamente calitative şi ieftine.

Primele realizări au fost obţinute deja la începutul lunii aprilie, când 1.200 de preparate s-au ieftinit cu până la 14 la sută. Acest lucru a fost posibil datorită modificării metodologiei de aplicare a adaosului comercial pentru medicamente. De asemenea, până la sfârşitul anului, lista preparatelor compensate va fi extinsă cu 50 la sută.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu