Prezentare pe scenă de teatru. Scuderia Ferrari a dezvăluit bolidul pentru sezonul 2020

Embed:
Ferrari şi-a prezentat bolidul pentru noul sezon în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a decurs la Teatrul Municipal din oraşul Reggio-Emilia, în nordul Italiei. În sezonul 2020 "căluţul cabrat" va fi reprezentat la campionatul mondial de automobilism Formula 1 de monopostul SF1000. În acest an scuderia Ferrari va deveni prima echipă care va atinge cifra de 1000 de curse în care a luat startul în "Marele Circ".

Piloţii scuderiei italiene Sebastian Vettel şi Charles Leclerc speră să oprească hegemonia lui Lewis Hamilton de la Mercedes, care a cucerit ultimele trei titluri.

"S-a muncit mult la acest bolid. Nu e uşor, dar noi am găsit modalităţi de a ne atinge obiectivul. Abia aştept să îl conduc, deoarece, evident, e mai captivant decât doar să îl priveşti. Aşadar, mai avem o săptămână de aşteptat, dar cred că e fantastic. De asemenea, e puţin mai roşu decât cel de anul trecut", a spus Sebastian Vettel, pilot. 

"Am muncit cu toţii împreună pentru a face bolidul mai bun şi pentru a fi mai pregătiţi de noul sezon. E un sezon bun, o provocare mare. Abia aştept să conduc bolidul", a zis Charles Leclerc, pilot. 

"Competiţia este în ADN-ul nostru. Ferrari a fost şi va fi mereu acolo, o parte integrantă a Formulei 1. Privim în viitor cu încredere", a zis Mattia Binotto, director Scuderia Ferrari. 

Prima etapă a noii ediţii de campionat în Formula 1 - Marele Premiu al Australiei - se va desfăşura pe 15 martie la Melbourne.
loading...

Lasă un comentariu