Previziuni pesimiste pentru piaţa muncii din Zona Euro

Datele de la biroul de statistică europeană Eurostat arată că rata de ocupare din Zona Euro s-a diminuat cu 0,2 procente în ultimul trimestru din 2011, comparativ cu T3. Scăderea este mai mică decât rata de 0,3% prevăzută de analiştii de la Barclays Capital, informează WallStreet.ro.

Acesta a fost cel de-al doilea trimestru de creştere a şomajului din Zona Euro, afectată deja de scăderea a PIB total din cele 17 ţări ale zonei, pentru prima oară de la jumătatea lui 2009.

Cei de la Barclays Capital se aşteaptă ca şomajul să continue să crească în prima jumătate a lui 2012, iar creşterea economică să apară undeva în a doua jumătate a anului.

Presiunile din piaţa muncii au fost susţinute de restructurările companiilor care încearcă să-şi limiteze costurile şi de probleme statelor de la periferia Europei, în special ale Greciei.

Cele mai mari scăderi ale numărului de angajaţi au fost înregistrate în Portugalia, 2,7 % în T4 faţă de T3, urmata de Spania cu 1%. Date despre Grecia şi Irlanda încă nu au fost publicate.

Cele mai multe locuri de muncă au fost desfiinţate din sectoarele de construcţii, turism şi comerţ, mai arată datele.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu