În Vatican au fost suspendate plăţile cu carduri bancare

Toate plăţile electronice cu carduri bancare au fost suspendate pe teritoriul Vaticanului începând din 1 ianuarie, în absenţa unei autorizaţii oficiale a Băncii Italiei, informează AFP, citat de money.ro.

Astfel, la celebrele muzee ale Vaticanului, vizitate în 2011 de 5 milioane de turişti care au plătit 91,3 milioane de euro, se poate plăti doar cu bani lichizi.

Banca Italiei a cerut Deutsche Bank Italia, care gestionează pe teritoriul Vaticanului reţeaua de aparate pentru plăţi electronice, să dezactiveze toate terminalele pentru că nu există autorizaţiile necesare pentru acest tip de operaţiuni.

Potrivit surselor din Banca Italiei, pentru că Vaticanul nu a îndeplinit încă normele internaţionale de luptă împotriva recirculării banilor, terminalele de pe teritoriul său nu pot fi administrate de o bancă de drept italian, cum este cazul Deutsche Bank Italia.

Prin urmare, muzeele Vaticanului şi faimoasa Capelă Sixtină, dar şi farmacia de la Vatican, biroul de filatelie şi cele câteva magazine de pe teritoriul Sfântului Scaun nu mai acceptă decât bani lichizi sau cecuri, precum şi singura carte de credit a băncii de la Vatican, IOR.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu