Petroliștii amenință că vor întrerupe vânzările de benzină și motorină, dacă vor continua presiunile unor politicieni populiști

Embed:

Cei mai importanți petroliști din țară au expediat un comunicat de presă prin care explică de ce au crescut preţurile la carburanți. Potrivit acestora, este vorba despre creșterea preturilor la benzină și motorină pe piața internațională, dar și devalorizarea leului față de dolar.

"Subliniem că noile prețuri au fost dictate de cel puțin doi factori obiectivi. E vorba, mai întâi de toate, de majorările recente la benzină și motorină pe piețele externe. Astfel, dacă în luna martie o tonă de benzină la modificarea anterioara a prețului costa 608 USD/t, la mijlocul lunii mai pentru o tonă de benzină se plătește deja 682 USD/t (creștere de 12,2%).

La fel e și în cazul motorinei, prețul căreia a crescut de la 605 USD/t în luna martie la 659 USD/t în luna mai (creștere de 8,9%). Și cotațiile valutei naționale au influențat prețul la pompă. Leul moldovenesc în raport cu dolarul SUA în perioada dată s-a depreciat de la 17,0929 lei/dol. la 17,9392 lei/dol. (depreciere de 4,95%). De menționat că prețurile la pompă pentru benzină și motorină au crescut respectiv cu 5,9% și 5,1%.

Aceste modificări de preț la pompă au avut loc nu numai în Moldova, dar și în țările vecine (România, Ucraina) pe baza modificărilor cotațiilor internaționale la produsele petroliere, scrie în comunicat.

Atragem atenția și la faptul că, aproape timp de un an, instituțiile statului, prin intermediul instanțelor de judecată, au cerut înghețarea prețurilor la benzină și motorină, iar importatorii au înregistrat pierderi serioase în această perioadă. În aceste condiții unii agenți economici au fost chiar la un pas de faliment, Republica Moldova trecând la limită pe lângă o posibilă criză uriașă în domeniul furnizării produselor petroliere. Cu toate acestea, pierderile nu au fost puse în formula de stabilire a noilor prețuri la combustibil, pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit de pe urma lor.

În context, facem apel să se renunțe la presiuni asupra agenților economici, care importă și comercializează produse petroliere, să înceteze politizarea și răspândirea minciunilor, pentru a nu provoca o eventuală criză a combustibilului în țară. Obligarea stațiilor PECO să vândă benzină și motorină în pierdere va duce, inevitabil, la blocarea importurilor de produse petroliere în țară, respectiv la o criză în lanț ce poate afecta toți cetățenii țării, care nu vor mai găsi combustibil la stațiile de alimentare.

Nu putem să mai acceptăm să lucrăm în pierdere, iar în cazul în care instituțiile statului vor încerca să ne oblige să facem asta, vom declanșa acțiunile legale prin care să ne apărăm drepturile. Facem, așadar, apel și la instituțiile statului să manifeste responsabilitate și să nu permită declanșarea unei crize pe piața livrării de produse petroliere.", se spune în comunicatul petroliștilor.