Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ameninţă să închidă două baze strategice americane

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat duminică că va închide, dacă este necesar, două baze militare strategice utilizate de Statele Unite în Turcia, pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Washington, transmit AFP şi Reuters.

"Dacă este necesar, putem închide Incirlik şi putem închide Kurecik", numele celor două baze, a spus Erdogan într-un interviu acordat canalului tv pro-guvernamental A Haber.

Baza aeriană Incirlik găzduieşte focoase nucleare americane. Situată în sudul Turciei, aceasta este utilizată de aviaţia americană în cadrul luptei împotriva grupării Stat Islamic din Siria. Baza Kurecik din sud-estul ţării găzduieşte o importantă staţie radar a NATO, scrie agerpres.ro.

Măsura de închidere a celor două baze ar fi luată ca răspuns la ameninţările Statelor Unite cu sancţiuni împotriva Turciei şi la o rezoluţie separată a Senatului SUA care a recunoscut uciderea în masă a armenilor de acum un secol ca genocid comis de otomani. Votul a stârnit furia guvernului turc, care a considerat că această măsură a pus ''în pericol viitorul relaţiilor bilaterale''. Erdogan a sugerat duminică că Turcia ar putea răspunde şi cu rezoluţii parlamentare care să recunoască drept genocid uciderea indigenilor americani din secolele trecute.

Ankara este expusă măsurilor punitive de la Washington pentru achiziţionarea sistemelor de apărare S-400 ruseşti, în pofida avertismentelor americane, scrie AFP. Miercuri, Comitetul pentru Afaceri Externe al Senatului SUA a adoptat un proiect de lege susţinut atât de democraţi, cât şi de republicani, care prevede sancţiuni draconice împotriva Turciei şi liderilor săi în legătură cu sistemele S-400 şi ofensiva din Siria. Relaţiile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO, s-au deteriorat în ultimele luni din cauza acestei ofensive lansate de Ankara în Siria împotriva unei miliţii kurde susţinute de Washington.
loading...

Lasă un comentariu