Președintele țării a votat. MESAJUL șefului statului pentru cetățenii care nu vor să vină la alegeri (VIDEO)

Embed:

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a exercitat dreptul de vot. Șeful statului a venit la secția nr.232, amplasată în Liceul Teoretic „Matei Basarab” din capitală, în jurul orei 09:00.

Nicolae Timofti a fost însoțit de soția lui, Prima Doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti.

"Nu am lipsit niciodată de la vot, îl fac cu responsabilitate. Am venit la alegeri cu cele mai frumoase gânduri. M-am gândit la Dumnezeu ca să ne lumineze pe toţi, să votăm acele forţe care ne vor duce pe calea corectă. Astăzi nu se face agitaţie electorală şi nu am să vorbesc pentru cine am votat. Am votat pentru binele poporului nostru, ca să trăim în pace şli linişte. Vom reuşi dacă vom fi uniţi", a declarat Nicolae Timofti. 

Totodată, șeful statului a avut un mesaj pentru cei care au decis să nu vină la alegeri.

"Îi chem pe toţi să vină obligatoriu să voteze, pentru că prin votul lor ei singuri îşi hotărăsc soarta. Să nu lase ca soarta lor să fie hotărâtă de alții", a menționat Nicolae Timofti.

În același timp, șeful statului speră că va fi liniște în țara noastră.

"Sperăm că va fi mai bine decât este. Dorim ca acest Parlament să adopte legi bune în interesul oamenilor. Sunt sigur că suntem capabili să facem acest lucru. Sper că oamenii vor înţelege şi au înţeles că trebuie să ne creăm condiţii normale. Nu cred că va bine dacă se va duce la destabilizare. Sper că va fi linişte şi bine. Mi s-a raportat noaptea că a fost linişte în ţară", a conchis Nicolae Timofti.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu