Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, împlineşte astăzi 64 de ani

Embed:

Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Şeful statului împlineşte 64 de ani. Nicolae Timofti este originar din satul Ciutuleşti, raionul Floreşti. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Deţine gradul de locotenent superior şi a lucrat consultant superior la Ministerul Justiţiei.

În 1976 este ales judecător, iar în 1990 - vicepreşedinte al Judecatoriei Supreme şi Presedinte al Colegiului Penal. Din martie 2011, timp de un an, şeful statului a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Pe data de 16 martie a acestui an, Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Este căsătorit şi are trei copii. În această toamnă, şeful statului a devenit bunic.

După reformarea sistemului judecătoresc, în 1996 este numit preşedinte al Curţii de Apel şi destituit din această funcţie în decembrie 2001. Din 1996 până în 2012 a ocupat funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judecatorilor din Moldova. Este deţinător al ordinului "Gloria Muncii" şi al titlului de "Om emerit".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu