Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu noul Ambasador al SUA în Moldova. Despre ce au discutat cei doi oficiali

Embed:

Statele Unite ale Americii sunt partenerul strategic al Republicii Moldova, iar cooperarea pe toate domeniile de interes comun trebuie în continuare dezvoltată. Despre aceasta a discutat Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck Hogan.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile interne din Republica Moldova și cele din regiune, precum și riscurile de imixiune externă în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. Președintele Parlamentului a subliniat determinarea autorităților de a asigura desfăşurarea unor alegeri libere şi transparente. În acest scop, autoritățile au întreprins și vor continua să întreprindă acțiuni menite să asigure corectitudinea procesului electoral, care presupune inclusiv reguli și șanse egale pentru toți candidații. În context, Andrian Candu a menționat raportul Comisiei juridice, numiri și imunități, care vizează alegerile din capitală, precum și investigația parlamentară legată de Fundația ”Open Dialog”. 

Speakerul a remarcat intensificarea cooperării la nivel interparlamentar dintre Republica Moldova şi SUA. Pe parcursul anului curent, dialogul interparlamentar a fost valorificat prin intermediul întrevederilor din cadrul Departamentului de Stat, Trezoreriei și Congresului SUA, precum și Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Anul acesta, în Congresul și Senatul Statelor Unite au fost înregistrate rezoluții pentru Moldova. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu