Preşedintele Igor Dodon a fost suspendat pentru a cincea oară pentru încălcarea Constituţiei

Embed:

Şeful statului, Igor Dodon, a fost suspendat din funcţie pentru a cincea oară. Curtea Constituţională a instituit astăzi interimatul la Preşedinţie, după ce Dodon a refuzat să promulge cinci legi adoptate de Parlament. La câteva ore, documentele au fost semnate de şeful legislativului, Andrian Candu. 

"Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de preşedinte a Republicii Moldova în cadrul procedurii legislative cu omisiunea preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de promulgare a legii", a declarat Mihai Poalelungi, preşedintele Curții Constituționale.

Mai exact, preşedintele Igor Dodon a refuzat de două ori să promulge Legea cu privire la alocarea terenului fostului Stadion Republican pentru construcţia Ambasadei SUA la Chişinău, documentul ce prevede ca în data de 9 Mai să fie sărbătorită atât Ziua Victoriei, cât şi cea a Europei, şi două legi care se referă la reorganizarea Departamentul Trupelor de Carabinieri în Inspectoratul General al Carabinierilor. De asemenea, nu a fost semnat noul Cod al Audiovizualului.

Igor Dodon a reiterat, pe pagina sa de Facebook, că nu a avut şi nici nu are de gând să promulge cele cinci legi, lucru confirmat şi de consilierul său Maxim Lebedinschi. 

"Decizia Curţii e opinia judecătorilor Curţii. Instituţia prezidenţială a sesizat după ce a primit acele cinci legi a sesizat Curtea Constituţională şi a solicitat verificarea constituţionalităţii acestora. Domnul preşedinte consideră că este vorba de drepturile fundamentale ale cetăţenilor sau de interesele supreme ale statului. Urmează a fi verificate şi a fi excluse orice carenţe", a spus Maxim Lebedinschi, consilier prezidenţial.

"Păcat că şeful statului a încălcat Constituţia. Era obligat de fapt nu s-au adus argumente în acest sens. Deja preşedintele Parlamentului în cel mai scurt timp va semna aceste decrete de promulgare a legilor. Sperăm să fie pentru ultima data în istoria Republicii Moldova o astfel de situaţie", a declarat Sergiu Sîrbu, deputat PDM.

Anterior, Igor Dodon a mai fost suspendat din funcţie de patru ori, pentru că a refuzat repetat să semneze decretele de numire în funcţie a mai multor miniştri, dar şi să promulge mai multe legi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu