Președintele Franței: Actuala criză din Catalonia este o afacere internă spaniolă

Guvernul german condus de cancelarul Angela Merkel a anunțat vineri că nu recunoaște declarația de independență a Cataloniei adoptată de parlamentul regional catalan, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a spus că singurul interlocutor din Spania este premierul Mariano Rajoy, transmite agenția EFE, scrie agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a precizat într-un comunicat faptul că Berlinul susține 'poziția clară' a lui Mariano Rajoy pentru apărarea 'ordinii constituționale' în Spania.

"Am spus-o mereu: unicul interlocutor în Spania este Mariano Rajoy", a menționat la rândul său președintele Emmanuel Macron în fața presei, în timpul unei vizite la baza aerospațială de la Kourou (Guyana Franceză).

De asemenea, președintele Franței a insistat că actuala criză din Catalonia este o afacere internă spaniolă.

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție în care proclamă regiunea un "stat independent luând forma unei Republici", o ruptură fără precedent în Spania, la care Madridul a ripostat suspendând autonomia acestei provincii, în virtutea articolului 155 din Constituția Spaniei, iar premierul Mariano Rajoy a promis că va "restaura legalitatea" în Catalonia și a lansat un apel la calm.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu