Preşedintele Federaţiei de Tenis neagă că CNA ar fi reţinut un antrenor implicat în meciuri trucate

Embed:

Patru persoane, printre care un antrenor din cadrul Federaţiei Moldoveneşti de Tenis, au fost reţinute aseară de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. Acestea sunt bănuite că ar fi trucat mai multe meciuri de tenis, disputate în ţară şi peste hotare.

Potrivit procurorilor, bănuiţii i-ar fi convins pe jucători, dar şi pe antrenori, să aranjeze anumite scoruri în schimbul unor sume de bani. După ce aveau rezultatele prestabilite, aceştia câştigau mii de euro la casele de pariuri.

Bănuiţii ar fi acţionat în complicitate cu antrenori şi sportivi de peste hotare, inclusiv din România, Ucraina şi din alte ţări din fosta URSS.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, au fost ridicate carduri bancare, de pe care se făceau transferurile către casele de pariuri, telefoane mobile şi calculatoare, în care se găsea corespondenţa privind manipularea evenimentelor sportive.

Iar dintr-o casetă de valori dintr-o bancă au fost ridicate 14 mii de euro, proveniţi din pariurile ilegale.

Bănuiţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să ceară mandate de arestare.

Contactată telefonic, preşedinta Federaţiei de Tenis, Elena Organ, a negat informaţia oferită de Centrul Naţional Anticorupţie. Aceasta a declarat că nici unul dintre antrenorii din cadrul federaţiei nu a fost reţinut.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu