Preşedintele Curţii Constituţionale: Nicolae Timofti nu va fi învestit în funcţie săptămâna viitoare

Nicolae Timofti nu va fi învestit în funcţia de şef al statului săptămâna viitoare. De această părere este preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Viaţa Publică” de la Radio Moldova, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit preşedintelui CC, pentru organizarea acestui eveniment este nevoie de o sincronizare a agendei deputaţilor cu cea a magistraţilor Curţii, a unor ambasadori, a prim-ministrului şi a preşedintelui Parlamentului.

„Şedinţa Parlamentului în care se învesteşte şeful statului este o şedinţă reunită, participă Parlamentul şi întreaga componenţă a Curţii Constituţionale. Atât agenda demnitarilor din Parlament, cât şi cea a Curţii Constituţionale au fost formate încă la început de an şi acum este necesară o sincronizare a celor două. Prin urmare, cred eu că nu va avea loc învestirea chiar în această săptămână”, a explicat Alexandru Tănase.

În opinia magistratului, unul din motivele amânării investirii lui Nicolae Timofti în funcţie va ţine de aspectul protocolar, la acest eveniment  fiind invitaţi ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova, o parte din care îşi au reşedinţa peste hotarele ţării. „O parte sunt la Kiev, alţii la Bucureşti, la Moscova. Va fi necesar timp pentru a aranja această procedură, dar sper că vom reuşi să o demarăm cât de curând posibil”, a precizat Tănase.

Curtea Constituţională a anunţat că se va pronunţa asupra rezultatelor scrutinului prezidenţial la începutul săptămânii viitoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu