Preşedintele chinez Hu Jintao este aşteptat, azi, la Chicago

Embed:

După ce s-a întâlnit, la Washington, cu liderii republicani şi cei democraţi, preşedintele chinez Hu Jintao este aşteptat la Chicago de către primarul acestui oraş. Aseară, liderul chinez a luat cina cu familia Obama.

Înainte de cină, ambii lideri au rostit câte un toast de pe scările interioare ale Casei Albe, unde au ciocnit pentru prietenie şi întărirea relaţiilor dintre cele două state.

Tot miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele american i-a cerut omologului său chinez să înceapă dialogul cu liderul spiritual tibetan aflat în exil, Dalai Lama. Beijingul consideră Tibetul drept teritoriu chinez şi îl acuză pe Dalai Lama, laureat al premiului Nobel pentru pace, de instigare la separatism.

Vizita de patru zile a lui Hu Jintao în Statele Unite este prima de acest fel, din ultimii 30 de ani. Cele două ţări au un comerţ bilateral cifrat la câteva sute de miliarde de dolari anual, dar şi divergenţe din cauza criticilor americane referitoare la situaţia drepturilor omului din China, sprijinului SUA pentru Taiwan şi a faptului că Beijingul intenţionat îşi devalorizează moneda naţională.

loading...

Lasă un comentariu