Preşedintele Chile a anunţat un pachet de măsuri sociale pentru a pune capăt protestelor

Preşedintele Sebastian Pinera a anunţat marţi un pachet de măsuri sociale pentru a pune astfel capăt protestelor care au cuprins Chile în ultimele cinci zile ca urmare a creşterii preţurilor pentru transportul public, informează AFP, citat de agerpres.ro.

Şeful statului a menţionat în special creşterea cu 20% a pensiei minime şi îngheţarea tarifelor la energia electrică, într-un discurs ce marchează un moment de cotitură radical în comparaţie cu ultimele sale declaraţii, foarte ferme faţă de protestatari, în condiţiile în care de la începerea protestelor s-au înregistrat deja 15 morţi.

Pinera a recunoscut, de asemenea, absenţa sa de viziune şi a cerut iertare compatrioţilor săi. "Recunosc această lipsă de viziune şi cer scuze compatrioţilor mei" a declarat preşedintele chilian.

Anterior, ministrul de interne Andrés Chadwick a informat despre conţinutul reuniunii convocate de preşedinte, la care au participat partidele de opoziţie de centru stânga: "Preşedintele a ascultat cu multă atenţie diferitele propuneri şi se va adresa în curând ţării pentru a propune un program social".

Partidul Socialist, cel mai important partid de opoziţie, a anunţat că nu va participa la discuţiile organizate la palatul prezidenţial La Moneda.

"Considerăm că dialogul este indispensabil şi urgent, dar aceasta trebuie să fie un dialog deschis şi credem că apelul preşedintelui nu îndeplineşte aceste condiţii", a explicat şeful grupului parlamentar al partidului, Manuel Monsalve.

"Chile nu înseamnă doar partidele de opoziţie, Chile este şi lumea socială ce nu poate fi exclusă dintr-un pact social", a adăugat el.

Lasă un comentariu