Preşedintele Cehiei într-o vizită în Moldova. Oficialul spune cum poate fi soluţionat diferendul transnistrean

Embed:

Cehia susţine integrarea europeană a Republicii Moldova. Asigurările vin din partea preşedintelui Cehiei, Miloš Zeman, care se află în premieră în vizită la Chişinău. Oficialul a apreciat succesele înregistrate de ţara noastră şi a declarat că neutralitatea Republicii Moldova nu este un obstacol pentru integrarea europeană.

Preşedintele Republicii Cehe, Miloš Zeman, a optat pentru valorificarea relaţiilor bilaterale dintre Cehia şi ţara noastră şi a salutat progresele înregistrate de Moldova în drumul său european. Oficialul ceh a mai spus că diferendul transnistrean poate fi soluţionat prin preluarea modelului german de delegare a unor drepturi lărgite regiunilor, fără ca acestea să aibă dreptul de veto. Oficialul s-a referit şi la neutralitatea ţării noastre, în contextul integrării europene.

"Dacă Moldova vrea să fie neutră, aceasta depinde de decizia Republicii Moldova. Vreau să spun că neutralitatea nu este niciun obstacol pentru integrarea în Uniunea Europeană, dacă Moldova aşa se va hotărî. De exemplu, Austria, de asemenea este o ţară neutră", a menţionat preşedintele Cehiei.

Preşedintele Nicolae Timofti a dat asigurări că Republica Moldova va continua reformele. "Cred cu tărie că Moldova are nevoie de o perspectivă europeană clară pentru a putea continua într-un mod constructiv reformele iniţiate sfidând provocările şi tensiunile regionale".

Cei doi şefi de stat au semnat un acord de colaborare între Republica Moldova şi Cehia privind cooperarea economică şi industrială, dar şi un memorandum susţinut financiar de Guvernul SUA, care prevede crearea registrului vitivinicol, care va asigura controlul calităţii vinului şi a viţei-de-vie. Vineri, preşedintele ceh va avea întrevederi cu şeful Legislativului, Igor Corman, şi premierul Iurie Leancă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu