Preşedintele CEC, pus la zid de Comisia Naţională pentru Integritate. Iurie Ciocan riscă pedeapsă cu închisoarea

Embed:

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, riscă până la un an de închisoare sau amendă de până la 12 mii de lei. Asta dacă se va dovedi că a evitat intenţionat să-şi facă publice toate averile. Dosarul cu neregulile depistate de membrii Comisiei Naţionale de Integriate a fost expediate deja Procuraturii.

Membrii CNI au constatat că preşedintele CEC nu a inclus în declaraţia de avere un automobil, câteva imobile aflate în construcţie pe care le-ar deţine în ţară, o casă în România, dar şi cota parte la mai multe societăţi comerciale pe care o deţine împreună cu soţia.

"S-a stabilit că ultimul nu a inclus în declaraţiile de avere şi proprietate unele imobile pe care le deţine împreună cu soţia, anumite proprietăţi care se află în România, un teren şi alte proprietăţi care sunt identificate în cadrul controlului. Nu s-au regăsit în declaraţiile depuse de respectivul demnitar", a comunicat preşedintele CNI, Anatolie Donciu.

Comisia urmează să informeze şi Parlamentul despre neregulile depistate. Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, nu a fost de găsit pentru a comenta decizia Comisiei Naţionale de Integritate.

Publika.md aminteşte că, în atenţia CNI au ajuns mai mulţi demnitari. Aceştia sunt suspectaţi că au ascuns o parte din averi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu