Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, despre liderul de la Kremlin: Nu e aliatul nostru, nu e prietenul nostru

Embed:
Au mai rămas trei zile până la întâlnirea dintre liderul american şi cel rus. Summitul, programat cu mult timp în urmă stârneşte controverse. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Paul Ryan, a fost categoric atunci când a fost întrebat despre abordarea pe care o va avea liderul american la reuniune.

"Am vorbit cu preşedintele despre acest lucru de multe ori - Vladimir Putin nu e aliatul nostru, nu e prietenul nostru. Am spus asta foarte clar şi cred că majoritatea cred la fel. Nu trebuie decât să vedem ce au vrut să facă democraţiei din ţara noastră şi democraţiilor din alte ţări ca să înţelegem că nu avem aceleaşi interese, ei ne subminează scopurile", a declarat Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA.

Ryan a declarat că nu are o problemă cu întâlnirile directe şi că dialogul trebuie să fie bun şi constructiv. Cu toate acestea, a atras el atenţia, Donald Trump trebuie să ştie foarte clar cu cine are de-a face atunci când se va aşeza la masa discuţiilor. Trum şi Putin se vor întâlni luni la Helsinki. Aceasta este prima reuniune directă între cei doi preşedinţi.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu