Premiile Nobel pentru Literatură pentru 2018 şi 2019 vor fi acordate împreună în acest an

Academia Suedeză a primit permisiunea de a decerna în acest an Premiul Nobel pentru Literatură din 2019 împreună cu cel din 2018, amânat anul trecut în urma unui scandal, a anunţat marţi Fundaţia Nobel.

''Va fi din nou posibilă acordarea premiului Nobel pentru Literatură, iar în această toamnă vor fi selectaţi atât laureaţii pentru 2018, cât şi pentru 2019", se arată într-un comunicat dat publicităţii de Fundaţia Nobel. 

Fundaţia Nobel a interzis anul trecut Academiei Suedeze acordarea acestui premiu în urma unei serii de acuzaţii de comportament indecent aduse soţului uneia dintre membrii instituţiei, scandal care a paralizat instituţia. 

''Vor fi două premii Nobel (pentru Literatură), aşa cum am sperat'', a confirmat marţi directorul Academiei, Anders Olsson, pentru publicaţia suedeză Dagens Nyhetertold după şedinţa organizată de conducerea Fundaţiei Nobel. 

Jean-Claude Arnault, soţul fotograf al poetei şi membrei Academiei Katarina Frostenson, a fost condamnat anul trecut pentru viol. 

Frostenson şi-a dat demisia în ianuarie după o anchetă care a relevat faptul că ea dezvăluia numele viitorilor laureaţi ai premiului Nobel.

Scandalul care a zguduit Academia Suedeză a izbucnit în noiembrie 2017, la o lună după dezvăluirile despre violurile şi agresiunile sexuale imputate producătorului american de film Harvey Weinstein. 

Un număr de 18 femei, printre care şi cea care a depus plângere în justiţie împotriva lui Arnault, au făcut mărturisiri în noiembrie 2017 pentru cotidianul Dagens Nyheter, acuzându-l pe bărbatul de origine franceză de agresiuni sexuale şi hărţuiri, scrie stiripesurse.ro

Mai mulţi membri ai Academiei au părăsit prestigioasa instituţia după izbucnirea scandalului. Rămasă fără credibilitate şi fără cvorumul necesar funcţionării după plecarea mai multor membri, Academia Suedeză a decis să amâne decernarea premiului cu un an, pentru a avea timp să se reformeze şi să îi înlocuiască pe membrii ei demisionari, o premieră în istoria de 70 de ani a instituţiei. 

Primele Premii Nobel au fost decernate la 10 decembrie 1901, la Stockholm, pentru Fizică, Medicină, Chimie, Literatură şi Pace.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu