Premierul Vlad Filat va prezenta azi priorităţile Guvernului pentru 2013

Embed:

Premierul Vlad Filat va prezenta, astăzi, priorităţile Guvernului pentru acest an. Deşi prognozele Executivului pentru 2012 au fost, din start, mai pesimiste decât cele din 2011, rezultatele au fost sub aşteptări. Publika TV va transmite în direct evenimentul.

În planul de acţiuni al Guvernului pentru anul trecut se anticipa o creştere a economiei de cinci la sută, însă datele preliminare arată că, în nouă luni, economia naţională a înregistrat o scădere de 0,2 la sută. Aceasta a fost cauzată de diferenţa dintre importuri şi exporturi. Totodată, investiţiile străine directe s-au redus dramatic sau de 3,4 ori faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011.

Potrivit Băncii Naţionale, economia este afectată şi de retragerea masivă a capitalurilor investite. Recent, Compania germană Draexlmaier a anunţat că renunţă la o investiţie în mărime de 15 milioane de euro, ca urmare a hărţuielilor la care ar fi fost supusă de Serviciul Fiscal. Şi compania din China Shan Lian International a renunţat să mai construiască un nou centru comercial în ţara noastră.

Pe plan politic lucrurile, la fel, nu au progresat. Iniţial, oficialii promiteau regim liberalizat de vize în 2012. După ce şi-a prezentat demisia, care nu a fost acceptată de şeful Executivului, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, anunţa semnarea acordului abia în 2014.

Nici apropierea dintre Chişinău şi Tiraspol nu a înregistrat progrese. Părţile nu au ajuns la un numitor comun în privinţa statutului misiunii din stânga Nistrului, dar nici în cea a plăcuţelor de înmatriculare pentru automobilele din Transnistria. Chişinăul a mai fost luat prin surprindere de Tiraspol atunci când, în urma unui decret semnat de Evgheni Şevciuk, agenţilor economici moldoveni care îşi desfăşoară activitatea în stânga Nistrului le-au fost impuse noi taxe.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu