Premierul Pavel Filip și premierul Principatului Liechtenstein, Adrian Hasler, pledează pentru dezvoltarea cooperării bilaterale

Prim-ministrul Pavel Filip și prim-ministrul Principatului Liechtenstein, Adrian Hasler, au exprimat interesul pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la Chișinău. Adrian Hasler se află într-o vizită în țara noastră în perioada 12-13 martie, fiind primul premier al Principatului Liechtenstein care efectuează o vizită în Republica Moldova.

Oficialii au constatat o dinamică pozitivă a dialogului politic dintre state, în pofida stabilirii relativ recent, în anul 2001, a relațiilor diplomatice. În mod special, a fost evidențiată activitatea în Republica Moldova a Agenției de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Premierul Pavel Filip a mulțumit pentru sprijinul acordat în realizarea numeroaselor proiecte pentru perfecționarea învăţământului profesional tehnic, încadrarea tinerilor în câmpul muncii, organizarea instruirilor în domeniul antreprenoriatului, promovarea calităţii în educaţia timpurie, incluziunea grupurilor defavorizate. „Educația pentru Republica Moldova este o prioritate. În prezent, este în proces de elaborare o viziune nouă în domeniu și un accent aparte este pus pe educația vocațională. Experiența Liechtensteinului în acest sens este foarte valoroasă pentru noi”, a menționat Pavel Filip.

Prim-ministrul Principatului Liechtenstein, Adrian Hasler a confirmat disponibilitatea de a împărtăși din experiența țării sale în domeniul formării profesionale, care asigură fundamentul creșterii economice, sporește numărul de specialiști calificați și reduce numărul de șomeri printre tineri.

Totodată, Adrian Hasler a relevat prietenia dintre Republica Moldova şi Liechtenstein, menționând că țara noastră este unul dintre principalii parteneri de colaborare în domeniul dezvoltării. "Agenția pentru Dezvoltare a Principatului Liechtenstein are trei birouri de coordonare în toată lumea și unul dintre aceste birouri se află la Chișinău", fapt ce denotă relația specială dintre țări, a accentuat oficialul.

Până în prezent, în baza Acordului cu privire la asistența umanitară și colaborarea tehnică din partea Liechtensteinului, de la intrare în vigoare a căruia mâine se împlinesc 10 ani, au fost finanțate proiecte în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

Premierii Pavel Filip și Adrian Hasler au discutat și despre posibilităţile de dezvoltare a relațiilor în domeniul comercial-economic, inclusiv despre posibilitatea organizării unui for al oamenilor de afaceri din cele două țări. "Potențialul de investiții a Liechtensteinului e unul foarte mare, ne dorim să vedem aceste investiții și în Republica Moldova, în domenii importante și care sunt bine dezvoltate în Liechtenstein, precum cel financiar-bancar și de producție", a subliniat Pavel Filip.

Prim-miniștrii Pavel Filip și Adrian Hasler s-au arătat convinși că această vizită va marca o nouă etapă în relaţiile dintre Republica Moldova şi Principatul Liechtenstein.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu