Premierul Pavel Filip, în vizită la fabrica de panificație din orașul Taraclia (GALERIE FOTO)

Embed:

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi fabrica de panificație  din orașul Taraclia - una din cele cinci fabrici ale întreprinderii "Milina", care își desfășoară activitatea în Republica Moldova începând cu anul 2008. Întreprinderea  are un venit anual de circa 10 milioane de euro, iar în anul precedent a creat peste 100 de noi locuri de muncă.

Șeful Executivului a discutat cu angajații fabricii, interesându-se despre condițiile de muncă și mărimea salariilor. Angajații s-au arătat satisfăcuți de posibilitatea de a munci aici, acasă. Zilnic la fabrică sunt produse peste 75 tone de pâine și produse de panificație, care sunt comercializate în toate punctele comerciale din țară.

"Îmi pare bine să văd aici, la Taraclia, o întreprindere cu produse de calitate înaltă și o rețea întinsă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Aceasta dovedește faptul că cel care este perseverent și muncitor reușește în Moldova", a menționat premierul, precizând că acțiunile Guvernului vor fi orientate și în continuare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea businessului.

În Republica Moldova activează cinci fabrici de panificație "Milina" – la Comrat, Anenii Noi, Drochia și două la Taraclia. În total, întreprinderea are peste 350 de angajați.     

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu