Premierul Pavel Filip: Am reușit să repunem lucrurile pe drumul cel drept

Într-o perioadă scurtă, Guvernul Republicii Moldova a reuşit stabilizarea sistemului bancar, cel care a generat blocajul economic dur prin care a trecut Republica Moldova. Totodată, a fost înregistrat un progres considerabil în realizarea Foii de parcurs privind reformele prioritare şi a angajamentelor asumate, în ianuarie, în faţa cetăţenilor şi a partenerilor de dezvoltare. Declaraţiile au fost făcute de premierul Pavel Filip în debutul şedinţei Cabinetului de Miniştri. 

"Trebuie să recunoaștem că Republica Moldova de astăzi este alta decât era în luna ianuarie. Din punctul acesta de vedere cifrele vorbesc de la sine. Nu vreau să vorbesc despre multe realizări, dar am cifre statistice și spun că valoarea medie a pensiei s-a majorat cu peste 7% în comparație cu aprilie anul trecut, cu indexarea de 10 la sută, care am făcut-o chiar și în condițiile austere de activitate", a spus Pavel Filip.

Potrivit premierului, în această perioadă încasările la bugetul de stat acumulate de Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul Vamal au crescut cu peste 1 miliard 400 milioane de lei în comparație cu aceiași perioadă a anului trecut. De asemenea, volumul producţiei industriale s-a majorat în primele trei luni cu 1 %, iar industria prelucrătoare cu 3,3 %.

Prim-ministrul a mai vorbit despre măsurile întreprinse pentru a elimina barierele administrative din calea mediului de afaceri, referindu-se în particular la reforma organelor de control şi reducerea numărului de acte permisive.

În final, Premierul a mulţumit Cabinetului pentru efortul depus în acest timp, menţionând că perioada următoare este una crucială pentru Republica Moldova, iar accentul va fi pus pe implementarea reformelor şi intensificarea relaţiilor cu partenerii externi, inclusiv cu Fondul Monetar Internaţional.

Mai mult decât atât, premierul a subliniat că Republica Moldova nu-şi poate permite să mai admită erori în gestionarea banilor, care să conducă la blocarea fondurilor.

"Stimați colegi, trebuie să fiți foarte atenți cum cheltuiți banii publici, să fie cheltuiți la timp și corect. Altfel aveți promisiunea mea de onoare că cel care va cheltui ineficient fondurile, poate în cel mai bun caz, va fi demis, dacă nu se vor ocupa de el organele de control" a conchis prim-ministrul.

Guvernul condus de Pavel Filip a primit votul de încredere a Parlamentului pe 20 ianuarie 2016.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu