Premierul Pavel Filip a discutat despre reforme cu Thomas Mayr-Harting (FOTO)

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Thomas Mayr-Harting, Director Regional pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă (SEAE), în timpul căreia au fost discutate evoluţiile interne şi progresele în realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în parcursul său european.

Premierul a apreciat susţinerea oferită de SEAE pentru implementarea reformelor în Republica Moldova, evidențiind rezultatele bune ale cooperării în procesul de realizare a Foii de parcurs.

"Acest document a servit drept un bun instrument  în realizarea reformelor şi în întoarcerea încrederii partenerilor străini. Rămân pe agendă acţiunile privind Codul Audiovizualului şi adoptarea în lectura a doua a legii integrităţii. Acestea, dar şi o serie de reforme, cum ar fi cea a administraţiei publice sau a sistemului de pensii, sunt printre priorităţile Guvernului", a menționat Pavel Filip.

În context, Premierul s-a referit la Raportul Uniunii Europene privind implementarea Agendei de Asociere, în perspectiva Consiliului de Asociere UE – RM, care va avea loc la 31 martie 2017, la Bruxelles. Pavel Filip a remarcat că raportul constată progresele realizate în anul 2016, dar există și capitole care necesită mai multe eforturi, iar asistența oferită de UE în acest sens, inclusiv suportul macrofinanciar, este foarte importantă. Printre domeniile prioritare se regăsesc îmbunătăţirea climatului de afaceri, combaterea corupţiei și asigurarea independenţei justiţiei.

La rândul său, Thomas Mayr-Harting a spus că adoptarea pachetului de legi pentru reforma justiției este un pas foarte important, iar în prezent trebuie depuse eforturi pentru implementarea acestuia: "Este nevoie de un proces etapizat, o perspectivă clară a perioadei necesare pentru reformarea întregului sistem, de reguli clare de selectare și numire a noilor judecători".

În context, Premierul Pavel Filip a dat asigurări că procesul de implementare a pachetului de legi va fi accelerat, iar multe dintre recomandările Misiunii UE pentru evaluarea reformei în domeniul justiţiei se regăsesc în Strategia Naţională de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020, aprobată recent de Cabinetul de miniștri.

Un alt subiect important discutat de oficiali a fost procesul de reglementare a conflictului transnistrean. În acest sens, Prim-ministrul a subliniat importanța existenței unei viziuni comune în rezolvarea diferendului. Totodată, șeful Executivului s-a arătat încrezător că, în condițiile Președinției în exerciţiu a Austriei a OSCE în acest an, se va reuși desfășurarea unei noi runde de negocieri în formatul "5+2".

"Considerăm important de a demara discuţiile pe chestiuni politice din "coşul trei" al agendei de negocieri în formatul "5+2", având în vedere faptul că ceea ce numim noi politica paşilor mici şi măsurile de consolidare a încrederii trebuie să aibă ca finalitate soluţionarea problemei transnistrene şi reunificarea celor două maluri ale Nistrului", a conchis Pavel Filip.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu