Premierul Pavel Filip a cerut mobilizare maximă pentru respectarea termenelor din proiectul "Drumuri bune pentru Moldova"

La începutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, prim-ministrul Pavel Filip s-a referit la derularea licitațiilor pentru dreptul de a efectua lucrările de reabilitare a drumurilor, în cadrul Programului „Drumuri bune pentru Moldova”.

Premierul a specificat că ieri au avut loc primele patru licitații pentru patru raioane - Briceni, Basarabeasca, Dondușeni și Drochia. Astăzi, de asemenea, sunt organizate patru licitații, pentru raioanele Strășeni, Edineț, Glodeni și Rîșcani. Pavel Filip a accentuat importanța finalizării în termen a acestora și a solicitat Ministerului Economiei și Infrastructurii Drumurilor să depună eforturi în acest sens.

„Timpul este foarte prețios, acum deja ne permite să efectuăm lucrările. De aceea, conform obiectivului nostru, până pe 26 aprilie trebuie să terminăm licitațiile și, după deschiderea ofertelor, în termen de trei săptămâni, să fie semnate și contractele”, a spus șeful Executivului.

De asemenea, prim-ministrul a atras atenția asupra corectitudinii cheltuirii banilor publici în cadrul acestui program. „Nu vreau să existe elemente care să pună la îndoială corectitudinea licitațiilor, corectitudinea implementării acestui proiect, care este unul foarte important și în favoarea cetățenilor. Exact așa vreau sa rămână percepția până la construcția ultimului km de drum”, a accentuat Pavel Filip.

Programul național „Drumuri bune pentru Republica Moldova” prevede reabilitarea, până la sfârșitul acestui an, a 1200 de km de drumuri locale în 1200 de localități. Suma totală a investițiilor va constitui 1,6 miliarde de lei, bani alocaţi din Fondul Rutier şi Bugetul de stat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu