Premierul pakistanez se va întâlni cu talibanii. Vrea să pună capăt războiului din Afganistan

Premierul pakistanez, Imran Khan, a anunţat marţi la Washington că se va întâlni cu talibanii la întoarcerea în ţară, pentru a căuta o modalitate de a se pune capăt războiului din Afganistan care durează de 18 ani, relatează AFP.

Liderul pakistanez a vorbit despre acest subiect în capitala americană, prima sa vizită oficială în Statele Unite incluzând, de asemenea, o întrevedere la Casa Albă, în ziua precedentă, cu preşedintele Donald Trump.

La revenirea în Pakistan, "mă voi întâlni cu talibanii şi voi depune toate eforturile pentru a-i convinge să discute cu guvernul afgan", a explicat el, precizând că a vorbit şi cu preşedintele afgan, Ashraf Ghani.

Într-un discurs ţinut la sediul centrului de studii United States Institute of Peace, Imran Khan a explicat că a fost contactat de talibanii afgani "în urmă cu câteva luni", după victoria sa electorală din iulie 2018, însă fără să îi întâlnească, deoarece Kabulul s-a opus.

În opinia sa, talibanii l-au contactat pentru că el "a susţinut întotdeauna că nu există o soluţie militară" la războiul din Afganistan, scrie agerpres.ro.

"Din acest motiv, am o oarecare credibilitate pentru ei", a adăugat premierul pakistanez.

Anterior, Imran Khan a avut o întrevedere cu şeful diplomaţiei Statelor Unite, Mike Pompeo. Oficialul american a subliniat, într-un comunicat, importanţa pentru cele două ţări de a continua să lucreze împreună, citând "rolul notabil al Pakistanului în sprijinirea procesului de pace din Afganistan şi lupta împotriva terorismului".

Lasă un comentariu