Premierul Filip: Expulzarea celor trei diplomaţi ruşi din Moldova, un act de solidaritate cu ţările UE, în contextul cazului Skripal

Embed:

Expulzarea celor trei diplomaţi ruşi este un act de solidaritate cu ţările Uniunii Europene, în contextul cazului Skripal. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, la o emisiune de la Moldova 1.

"Republica Moldova are un acord de asociere cu UE. Acest parteneriat ne obligă să fim solidari cu colegii noştri din Uniune a Europeană. Li sa oferit un termen de şapte zile aşa cum este şi normal. În linii mari este o acţiune de solidarizare urmare a parteneriatului pe care îl avem cu UE", a declarat Pavel Filip.

Ieri, trei diplomați din cadrul Ambasadei Rusiei în Moldova au fost declarați indezirabili. Nota i-a fost prezentată ambasadorului de la Moscova, Farit Muhametşin, care a fost convocat la Ministerul de Externe.

Reacţia Rusiei prin vocea misiunii a venit imediat. Gestul a fost condamnat şi s-au lansat avertizări că autoritățile de la Kremlin vor veni cu un răspuns. Totodată, Kremlinul a calificat valul de expulzări din Occident drept manifestarea nebuniei publice colective.

"Fiţi siguri că vom avea o reacţie. Concluzia e că am avut dreptate când am spus că au mai rămas puţine ţări cu adevărat independente în lumea de azi şi în Europa de azi. Când unul sau doi diplomaţi sunt rugaţi să părăsească o ţară sau alta, şoptindu-ne scuze la ureche, ştim sigur că este rezultatul unei presiuni colosale şi al unui şantaj de proporţii utilizate de Washington ca instrument principal pe scena internaţională", a precizat Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.

Şi NATO a decis să reducă numărul oficialilor din cadrul delegaţiei ruse. Acreditările a şapte diplomaţi au fost respinse.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu