Premierul Filip: Condoleanţe poporului român. A PIERDUT PATRU EROI

Prim-ministrul Pavel Filip a adus condoleanţe întregului popor român în contextul catastrofei aviatice care a avuz loc astăzi în sudul Moldovei. Totodată, în cadrul şedinţei de urgenţă convocată de şeful Executivului a fost ţinut un minut de reculegere în memoria membrilor echipajului SMURD, care au decedat.

"Poporul român a pierdut patru eroi. Sunt eroi deoarece au avut ca scop principal salvarea unor pacienţi", a precizat Pavel Filip.

Conform reprezentanţilor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI un elicopter SMURD s-a prăbușit în această după amiază în apropiere de localitatea Haragîș, raionul Cantemir.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Salvatori și Pompieri, Serviciul de Urgență 903 și grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cantemir. 

Aparatul de zbor s-a prăbușit la o distanță de 100 metri de fîșia forestieră din preajma localității. Pompierii au efctuat lichidarea arderii izbucnite la aparatul de zbor.

Conform informațiilor de la fața locului în apropiere de rămășițele elicopterului au fost găsite cadavrele a 4 persoane, cetăţeni ai româniei.

Potrivit şefului Serviciului Situaţiilor, Mihail Harabagiu, actualmente, la faţa locului sunt peste 40 salvatori, pompieri și paramedici, pentru monitorizarea situației.

Mai mult, salvatorii vor asigura cu corturi și surse de iluminare echipele organelor de drept, care fac cercetările la fața locului.

Serviciul Situații Excepționale ține legătura permanent cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru un schimb continuu de informații despre acest caz. 

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a lansat mai multe linii telefonice de contact. Pentru informații persoanele interesate pot suna la tel. 901, 022 78 -50-32, 029941197.

Potrivit procurorului general interimar, Eduard Harunjen, a fost declanşată o urmărire penală. La faţa locului se află procurori şi poliţişti de urmărire penală: "Am încercat să recuperăm mijloacele de stocare a informaţiilor, dar vom face acest lucru când vor ajunge specialiştii din România".

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, a adus mulţumiri autorităţilor de la Chişinău, care s-au mobilizat în această situaţie dramatică.

"Vrem ca victimele să ajungă cu demnitate şi cât mai repede la familiile lor. Ne dorim să aflăm cât mai rapid care sunt cauzele acestui tragic accident. E esențial pentru partea română să poată participa în anchetă alături de colegii de la Chișinău și să fie semnat protocolul de colaboorare. Mulțumesc autorităților de la Chișinău pentru că s-au implicat așa cum se cuvine în acest caz", a precizat Marius Lazurca.

Citeşte şi: CATASTROFĂ AVIATICĂ: Un elicopter SMURD S-A PRĂBUŞIT la Cantemir. MĂRTURII CUTREMURĂTOARE

DETALII despre membrii echipajului care au murit în urma prăbuşirii elicopterului SMURD

DURERE PROFUNDĂ! Zeci de oameni au mers să depună flori la Ambasada României la Chişinău (VIDEO)

PUBLIKA.MD aminteşte că, mâine, în Republica Moldova va fi zi de doliu naţional.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu