Premierul Chicu la întrevederea cu George Kent: Suntem o echipă care își dorește să schimbe lucrurile în Moldova

Suntem o echipă care își dorește să schimbe lucrurile în Republica Moldova. Este declaraţia premierului Ion Chicu, care a fost făcută în cadrul întrevederii cu George Kent, Asistentul adjunct pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA.

Prim-ministrul a dat asigurări că actualul Cabinet de miniștri va continua implementarea reformelor și își dorește să avanseze pe această dimensiune.

"Suntem o echipă care își dorește să schimbe lucrurile în Republica Moldova și avem nevoie de suportul Dvs. pentru a îndeplini angajamentele asumate", a precizat Ion Chicu.

În cadrul întâlnirii, premierul a apreciat relația Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii drept una extrem de importantă, iar asistența acordată de Guvernul SUA pentru țara noastră una foarte valoroasă.

Totodată, premierul Chicu s-a referit la planurile Guvernului menite să atragă investiții, dar și la un set de alte priorități care se regăsesc în agenda Executivului. În context, șeful Cabinetului de miniștri a menționat reforma justiției, creșterea economiei, asigurarea unui climat investițional favorabil și dezvoltarea infrastructurilor pe tot teritoriul țării.  

Premierul și-a exprimat dorința de a consolida relațiile cu partenerii externi și de a menține un dialog mutual avantajos.

loading...

Lasă un comentariu