Premierul canadian le cere scuze refugiaţilor evrei din Germania întorşi din drum înaintea războiului

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a cerut scuze miercuri pentru eşecul guvernului în 1939 de a admite o navă care transporta 907 de evrei din Germania care fugeau de persecuţia nazistă, relatează joi dpa.

"Astăzi ridic problema unor scuze de mult timp datorate refugiaţilor evrei pe care Canada i-a întors din drum", a declarat Trudeau într-un discurs adresat Parlamentului.

El şi-a cerut scuze evreilor de pe navă, care au fost obligaţi să se întoarcă în Europa, unde mulţi evrei au fost ucişi ulterior în Holocaust.

"Deşi au trecut decenii de când am întors spatele refugiaţilor evrei, timpul nu a absolvit niciodată Canada de vină sau de ruşine", a spus Trudeau.

El a amintit incidentul armat care a avut loc pe 27 octombrie la o sinagogă din Pittsburgh, Pennsylvania (nord-estul SUA), în care au fost ucişi 11 evrei în timpul unui serviciu religios, ca un "memento tragic" că antisemitismul încă există în Canada şi în alte părţi ale lumii, scrie Agerpres.ro.

Trudeau a cerut tuturor canadienilor să se opună acestor "atitudini xenofobe şi antisemite".

Înainte de a-şi cere scuze, Trudeau s-a întâlnit cu o femeie care a fost pasageră pe nava întoarsă din drum şi care trăieşte acum în Canada. El a notat de asemenea că vineri se împlinesc 80 de ani de la "Kristallnacht" ("Noaptea de cristal" n.r.), o noapte de violenţe în Germania împotriva locuinţelor şi magazinelor evreieşti.
 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu