Premieră pentru Moldova. La Chişinău va fi deschis un Centru specializat pentru prevenirea diabetului

Embed:

Numărul diabeticilor din ţara noastră creşte anual cu aproape şapte la sută. În timp ce statisticile oficale indică peste 60 de mii de bolnavi, specialiştii Federaţiei Internaţionale de Diabet spun că, în realitate, cifra este de trei ori mai mare. Pentru prevenirea şi profilaxia acestei maladii, la Chişinău va fi deschis, în premieră, un Centru specializat.

În 2008, în Moldova erau înregistraţi în jur de 40 de mii de diabetici. Un an mai târziu, numărul bolnavilor a trecut de 50 de mii. În prezent, sunt aproximativ 60 de mii.

O bună parte dintre persoanele bolnave de diabet riscă să dezvolte complicaţii oculare, renale sau ale membrelor inferioare. Pacienţii cu diabet zaharat vor avea posibilitatea să se adreseze după ajutor speciliştilor unui Centru Naţional pentru prevenirea diabetului, inaugurat, în premieră, la Spitalul Republican. În cadrul centrului va exista şi o echipă mobilă care se va deplasa prin ţară, pentru diagnosticarea tuturor doritorilor.

În 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a catalogat diabetul drept o epidemie. Potrivit estimărilor specialiştilor, în 2030, aproape cinci la sută din populaţie ar putea fi afectată de diabet. Printre cauzele care duc la creşterea accelerată a numărului diabeticilor sunt îmbătrânirea populaţiei, dar şi stilul nesănătos de viaţă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu