PREMIERĂ! Elveţia a câştigat concursul pe echipe la Campionatul Mondial de schi alpin

Embed:

Elveţia a câştigat în premieră concursul pe echipe la Campionatul Mondial de schi alpin.

În finala competiției desfăşurate în localitatea suedeză Are, elveţienii erau conduşi de austrieci înaintea ultimei curse, cea de-a patra din program. Însă elvețianul Ramon Zenhausern, a avut o prestaţie impecabilă şi s-a impus în faţă adversarului său austriac Marco Shwarz.

Rezultatul acestei curse i-a permis echipei Elveţiei să ia fața rivalei, fiind, per total, cu 77 de sutimi de secundă mai rapidă decât reprezentativa Austriei.

Medalia de bronz i-a revenit reprezentativei Italiei, care a învins Germania în finala mică, după ce la una din curse neamţul Linus Strasser a încălcat regulamentul şi a fost descalificat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu