PREMIERĂ. Deţinuţi de la opt penitenciare din ţară au participat la un campionat de armwrestling

Embed:

Un campionat de armwrestling între deținuți s-a desfășurat în premieră în Capitală. În total, la competiție au participat 40 de condamnați din opt penitenciare din țară. Finala a avut loc la Complexului Sportiv al Universității de Educație Fizică și Sport din Chișinău. 

Deţinuţii spun că, pentru ei, acest campionat a fost o adevărată provocare şi că i-a scos din rutina zilnică de după gratii:

"Campionatul s-a desfășurat cu succes, a fost bine organizat. M-am pregătit două sau chiar poate trei luni".

"Un campionat foarte interesant și destul de, care transmite o sugestie, că nu înseamnă dacă ne aflăm penitenciar ar trebui să lăsăm sportul".

Deținuții au avut posibilitatea să-şi încerce puterile şi cu vicecampionul mondial la armwrestling, Daniel Procopciuc. Sportivul a fost uimit de nivelul lor de pregătire.

"Foarte bine organizat, a fost și susținere din aprtea Federației de Armwrestling. Sportivii, am văzut, chiar sunt pregătiți", a declarat Daniel procopciuc, vicecampion mondial la Armwrestling

Președintele federației de profil spune astfel de competiții sunt benefice pentru deținuți.

"Este pentru prima dată când este organizat Campionatul Populației Penitenciare. Cu suportul Misiunii Norvegiene pentru Supremația Legii și Departamentului Instituțiilor Penitenciare. Disciplina noastră de sport a fost aleasă pentru corectarea prin sport a deținuților", a precizat Marcel Darie, președitele Federației de Armwrestling.

Câștigătorii campionatului au primit diplome, medalii și cupe, iar premiul mare a fost o masă de armwrestling, care va fi instalată în penitenciarul unde își ispășește pedeapsa învingătorul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu