PREMIERĂ! 11 deținuți, condamnați pe viață, ai penitenciarului 17 din Rezina vor juca piesa "Hamlet"

Terapie prin artă. 11 deținuți, condamnați pe viață, ai penitenciarului 17 din Rezina, vor juca, în premieră în Republica Moldova, piesa "Hamlet" de dramaturgul englez William Sheakespeare, în regia Luminiței Țîcu. Pregătirile au început de astăzi. Deținuții au făcut exerciții pentru dezvoltarea atenției voluntare, a vorbirii, dar și a plasticității corpului. 

Piesa "Hamlet", de Willian Sheakespeare, este un spectacol prin care eroul principal își sacrifică iubirea în favoarea răzbunării pentru moartea tatălui său.

"Este o experiență foarte interesantă, mai ales că am un rol important, Hamlet, prinț al Danemarcei. Descoperim lucruri noi, mai ales când studiem fieare scenă în parte și încercăm să înțelegem acest caracter al personajului. Lupta pentru adevăr, dragostea care o simte față de Ofelia. E o persoană destul de sufletistă", a menţionat un deţinut.

Pentru a-și atinge țelul, Hamlet este mereu susțin de cel mai bun prieten. Astfel, Maxim Tcaci va juca în rolul lui Horațiu. Maxim este un tânăr, de 34 de ani, care și-a petrecut 12 ani în detenție pentru că ar fi ucis un polițist. Acesta spune că, noul proiect îi aduce multă satisfacție.

"Când am început s-o facem, nici nu mi-am dat seama că actoria e asta ce facem noi. Este o experiență foarte bună. E o posibilitate de a arăta societății că noi tot suntem oameni", a spus Maxim.

Deținuții fac pregătiri de dimineață până seara alături de actori de la Centrul de arte Coliseum și teatrul "Mihai Eminescu" din Capitală.

"Nu ne-a fost frică deloc. Pentru noi este o experiență inedită. Oamenii cu care lucrăm aici sunt adevărați artiști, se dedau acestui lucru și cred", a precizat acrorul Mihai Fusu.

Marea premieră va avea loc în data de 15 septembrie.

"În spatele meu este stadionul. Va fi improvizată o scenă. În jur la 200 de persoane o să încapă, rudele condamnaților și alți invitați", a explicat șeful penitenciarului numărul 17 Rezina, Ion Cerchez.

Costumele actorilor și decorul scenic vor fi confecționate de deținuții penitenciarului Pruncul și Rusca.

"Asistăm la o metodă nouă, care deja e implimentată în țări mult mai avansate, cum ar fi Germania, Statele Unite sau Italia și anume terapia prin teatru, prin resocializarea condamnaților, schimbarea imaginii, schimbarea condițiilor de detenție și schimbarea mentalității, cât a angajaților, atât și a deținuților", a subliniat Igor Guja, director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare

După luna septembrie, spectacolul ar putea fi montat și pe scena unui teatru din Chișinău. Proiectul teatral este realizat la inițiativa Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova și susținut financiar de Uniunea Europeană.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu