Prejudiciu de peste 6.000 de lei. Un executor judecătoresc, reţinut pentru abuz de serviciu şi ilegalităţi grave

Un executor judecătoresc a fost reţinut, fiind bănuit de abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, ambele infracţiuni soldate cu urmări grave.

Potrivit procurorilor, cauza penală a fost pornită după ce o persoană a reclamat acţiunile abuzive ale executor judecătoresc.

În 2016, printr-o hotărâre de judecată, în virtutea funcţiei pe care aceasta o deţinea, petiţionara a fost obligată să-i răspundă unei persoane la o cerere prealabilă şi să-i achite un prejudiciu moral de 300 lei.

Executorul judecătoresc care a fost autorizat de a efectua executarea silită a documentelor executorii, folosind intenţionat situaţia de serviciui, după ce a inclus taxele în borderoul de calcul al cheltuielilor, a mai indicat, în mod ilegal, un onorariu majorat cu peste 6.000 de lei.

Nefiind de acord cu calculele executorului judecătoresc, femeia s-a adresat în instanţă, contestând acţiunile abuzive ale acestuia. Între timp, executorul judecătoresc emite o nouă încheiere prin care obligă repetat femeia să execute documentul executoriu, chiar dacă fusese anunţat despre contestaţie. Mai mult, executorul judecătoresc a dispus reţinerea automobilului ce-i aparţine femeii.

Totodată, executorul judecătoresc a obligat petiţionară să reformuleze răspunsul întocmit în conformitate cu hotărirea menţionată.

Ca urmare a acţiunilor tendenţios abuzive ale executorului judecătoresc, debitorul a fost determinată să achite suma de 1.611 lei ceea ce constituie taxele de executare silită, iar prin acţiunile abuzive ale executorului judecătoresc, acesteia i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 63.000 de lei.

Executor judecătoresc riscă de la 6 la 10 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu