Pregătirile pentru Târgul de Crăciun de pe strada 31 August sunt în toi. Cum va arăta (FOTOREPORT)

Începând de astăzi, circulaţia trasportului pe strada 31 august din Capitală va fi sistată. Restricţiile vizează tronsonul între străzile Bănulescu-Bodoni şi Puskin.

În aceste zile acolo se lucrează de zor la amenajarea Târgului de Crăciun. Locuitorii Capitalei susţin, că aşteaptă cu nerăbdare, când orăşelul de Crăciun îşi va deschide porţile.

Unii muncitori fixează temelia bradului de Crăciun, alţii împodopesc bolidul care are o lungime de 19 metri. Tot aici lucrătorii montează căsuţe de lemn, unde în curând se vor vinde dulciurile tradiţionale de Crăciun.

Atmosfera de poveste va fi completată de un carusel, adus din Kiev. Muncitorii susţin, că montarea lui va dura trei zile, pentru că, potrivit lor, când e vorba de siguranţă, nu ai dreptul să te grăbeşti.

Locuitorii Capitalei aşteaptă cu nerăbdare deschiderea Târgului de Crăciun. Târgul de Crăciun de pe strada 31 august va fi inaugurat pe 15 decembrie.

De asemenea, automobilele vor fi redirecţionate pe străzile Mihai Cogălniceanu şi bulevardul Ştefan cel Mare, iar transportul public - pe străzile Bucureşti şi Alexandru Mateevici.

Totodată, primăria municipiului Chişinău informează că începând cu ziua de luni, 11 decembrie 2017 (ora 13:00) şi până pe data de 15 ianuarie 2018, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 august 1989, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – Al. Puşkin, acolo unde va fi organizat Târgul de Crăciun.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu