PREGĂTIRI INTENSE la Vadul lui Vodă. Sezonul estival le dă speranţe administratorilor de pensiuni

Embed:

Vremea rece şi ploioasă de la începutul lunii mai bate în retragere. De săptămâna viitoare, căldura pune stăpânire pe Moldova. Meteorologii prognozează temperaturi specifice sezonului estival. Maximele termice vor urca până la 26 de grade Celsius.

Prognozele i-au determinat pe administratorii pensiunilor de la Vadul lui Vodă să amenajeze plajele şi cabanele, pentru a fi pregătiţi să întâmpine turiştii.

Administratorii unor pensiuni spun că vor fi gata să primească oaspeţi în aproximativ două săptămâni.

"Aici va fi o toaletă pentru bărbaţi. Aici vor fi duşurile. Înainte nu erau cabine de duş, dar acum vor fi. La fiecare etaj vor fi amenajate toalete pentru bărbaţi şi pentru femei. Va fi mai bine decât în alţi ani, când toaleta era comună", spune administratorul de pensiune Leonid Alexandrov. 

Lucrări de renovare au loc şi la barurile şi restaurantele de pe plaja de la Vadul lui Vodă.

"Până la deschiderea sezonului estival, noi vom fi gata. Mergem într-un ritm mai rapid. Se pregăteşte o cafenea nouă cu karaoke unde lumea să se odihnească. Merge reparaţia totală pentru că din 2009, cafeneaua nu a mai lucrat până la momentul de faţă. Persoanelor care vor veni la odihnă le vor fi livrate gratuit kebaburi, frigărui, plăcinte", explică administratorul Tudor Pleşca.

În acelaşi timp, autorităţile amenajează teritoriul adiacent şi reutilează zonele de agrement.

"Sunt reparate băncile, scaunele, se pregăteste curăţarea nisipului de pe plajă şi restul lucrărilor de amenajare, de plantare a arborilor, arbuştilor, florilor pe gazoane. Avem în acest an multe solicitări din partea firmelor care vor să organizeze distracţii şi pentru maturi şi pentru cei mici", a declarat primarul oraşului Vadul lui Vodă Iurie Onofreiciuc.  

Oficial, startul sezonului de odihna la Vadul lui Vodă va fi dat în data de 20 de mai.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu