Pregătiri de Ziua Independenţei. Oraşul Hînceşti a inaugurat un monument al lui Ştefan cel Mare în Piaţa Suveranităţii

Embed:

Un monument al lui Ștefan cel Mare şi Sfânt a fost instalat astăzi în Piața Suveranității din orașul Hâncești. Iniţiativa autorităţilor este pe placul oamenilor de rând, care spun că statuia domnitorului va fi cartea de vizită a localităţii. Mai mult, lucrările de restaurare a centrului oraşului vor continua.

Timp de două ore, muncitorii au lucrat la instalarea acestui monument din piatră care are o înălțime de 5,5 metri și cântărește 12 tone.

"Șase muncitori lucrăm. Trei luni în urmă am început lucrarea și ne străduim la timp să facem totul. La confecționare tot noi care îi vezi aici oameni au lucrat", ne spune unul din muncitor Vladislav Lozan.

Locuitorii din Hâncești spun că le place noul monument al lui Ştefan cel Mare, iar Piaţa Suveranităţii trebuia modernizată.

"În centrul orașului trebuie de amenajat așa o piață ca oamenii să aibă un loc de odihnă, de distracții. Acel era micuț. simbolic dar acesta va fi un monument mare, frumos", este de părere un locuitor al oraşului Hînceşti. 

"Se înfrumusețează orașul, se amenajează. Aceasta este un fapt pozitiv. Se cheltuie pentru un lucru bun, frumos care să rămână pentru copiii copiilor noștri", spune o femeie din Hînceşti.

"Se înscrie în arhitectura acestei piețe. O să fie mai impunător. O să ne reprezinte ca neam, ca țară. Amenajarea și aspectul urbanistic trebuie să fie civilizat și frumos pentru toată lumea", susţine alt locuitor al oraşului Hînceşti. 

Potrivit autorităților locale, pentru restaurarea Pieței Suveranității și instalarea statuii lui Ştefan cel Mare au fost alocate aproximativ 900 de mii de lei.

"Restaurarea pieții în jurul la 700 de mii de lei și însuși monumentul lui Ștefan cel Mare care este unicul în Republica Moldova tăiat în întregime din piatră costă 170 de mii de lei. El a fost tăiat de sculptori și specialiști de la Soroca, Cosăuți. Aici în față unde sunt florile vom avea și două havuzuri care rămâne pe parcurs să realizăm și a doua etapă a proiectului", a declarat primarul oraşului Hînceşti, Alexandru Botnari.

Monumentul va fi inaugurat în data de 27 august, de Ziua Independenței
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu