Preferinţele culinare ale moldovenilor, împărţite între pâine, lactate şi legume

Embed:

 "Moldoveanul crede-n pâine". Nu este doar o expresie populară, ci şi o realitate confirmată statistic. Zilnic, fiecare locuitor al ţării noastre consumă, în medie, 300 de grame de pâine şi produse de panificaţie, iar o dată la două zile mănâncă şi câte un ou. 

Potrivit unui studiu al Biroului Naţional de Statistică, cele mai consumate alimente sunt lactatele, pâinea şi legumele. La polul opus se plasează uleiul, peştele şi carnea.

Timp de un an, un moldovean consumă 220 de litri de lapte şi produse lactate. Cota este mai mare în oraşe, unde consumul mediu este de 250 de litri. Anual, consumăm 115 kilograme de pâine şi produse de panificaţie. Cea mai multă pâine este mâncată la sate. Preferate de moldoveni sunt şi legumele. Timp de un an, un locuitor consumă 114 kilograme de zarzavaturi.

Zilnic, în meniul nostru intră, în medie, şi 130 de grame de carne, iar consumul anual ajunge la 48 de kilograme de persoană. Peşte mâncăm şi mai puţin. Timp de un an, un moldovean mănâncă, în medie, 16 kilograme de peşte.

În 2016, veniturie lunare medii ale unei persoane au fost de aproape 2.100 de lei, iar peste 40 la sută din aceşti bani au fost cheltuiţi pentru produse alimentare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu