PREDICŢII DEZASTRUOASE de la Nostradamus pentru 2019

Potrivit lui Nostradamus, anul 2019 va fi unul nefericit pentru cei mai mulți oameni, indiferent de locul în care trăiesc. În acest an nu se poate vorbi despre prosperitate financiară, dar vestea cea mai proastă este începutul celui de-al Treilea Război Mondial, conflict de proporții între două super-puteri, care va dura 27 de ani, arata Daily Star, citează libertateapentrufemei.ro.

Nostradamus, ale cărui profeții au fost publicate în 1555 pe baza unor catrene scrise de el în anul 942, este cel care a prevestit marele incendiu din Londra din 1666, Revoluția Franceză, din 1789, ascensiunea lui Napoleon, a lui Hitler, asasinarea lui JFK și chiar evenimentele de la 11 septembrie 2001.

Revenind la anul care stă să înceapă, acesta va fi caracterizat de multe dezastre naturale, dar și de realizări în domeniul științific.

Vor fi inundații în multe țări din Europa, continent care va avea parte de acte teroriste. În Orientul Mijlociu, fenomenul extremismului având la bază religia va fi în creștere.

Vom putea vorbi cu animalele și vom trăi 200 de ani

Un seism major va lovi porțiunea dintre California, SUA, și Vancouver, în Canada.

Alte predicții sunt însă destul de bizare, cum ar fi faptul că oamenii vor dobândi abilitatea de a vorbi cu animalele.

Sunt însă și predicții bune, cum ar fi aceea că medicina va avansa atât de mult încât oamenii vor putea trăi 200 de ani.

Să nu uităm, totuși, că tot Nostradamus a fost cel care a prezis că omenirea se va termina în 1999. Ori poate i-am înțeles noi greșit predicțiile?

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu