Precizare. Cum vor funcționa grădinițele de stat în perioada de vară

Embed:

Pentru a informa corespunzător părinții, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării vine cu următoarele precizări privind regimul de funcționare a grădinițelor de stat în perioada de vară:

În conformitate cu prevederile Regulamentului-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie, aprobat în cadrul ședinței Colegiului Ministerului Educației din 23 martie 2016, ,,Instituțiile de educației timpurie funcționează continuu, pe durata întregului an, cu o vacanță pentru realizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecție, reparațiilor curente și/sau capitale, acordarea concediilor personalului instituției conform Codului Muncii”.

Totodată, conform prevederilor Ordinului nr. 601 din 6 iulie 2017 ,,Cu privire la modificarea Regulamentului-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie”, perioada vacanței se stabilește de către: ,,autoritatea publică locală, cu consultarea prealabilă a administrației instituției, părinților/reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți, după caz, până la 1 decembrie a anului în curs și se aduce la cunoștință tuturor părinților cu afișare la loc vizibil, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acesteia”.

De asemenea, ,,În perioada vacanței, autoritatea publică locală și conducerea instituției, la necesitate, întreprind acțiuni de instituționalizare a copiilor prin contractarea instituțiilor apropiate, în raza unității administrativ-teritoriale, care funcționează în perioada respectivă și au posibilitatea de a prelua copii sau oferă părinților alte alternative (de exemplu: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe  de serviciu etc.)”.

Subliniem că, potrivit aceluiași ordin prevederea care stipula vacanța de 42 de zile calendaristice în perioada de vară a fost ELIMINATĂ.

Prin circularele nr. 03/1-09/2334 din 13.07.18 și nr. 03/1-09/2434 din 15.05.2019, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a sesizat repetat Autoritățile Publice Locale și instituțiile de educație timpurie despre necesitatea respectării Ordinului nr. 601/2017.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării atenționează administrațiile publice locale și managerii despre obligativitatea asigurării unui management calitativ al instituțiilor de educație timpurie și despre necesitatea unei comunicări eficiente cu părinții, în special cu cei angajați. De asemenea, ministerul recomandă autorităților publice locale să identifice soluții optime în vederea menținerii unui regim de funcționare continuă, de păstrarea a unui orar flexibil, sau de sistare consecutivă a activităților grădinițelor pe perioada estivală.

Prin urmare, nu există prevederi normative care să reglementeze expres duratavacanței grădinițelor de stat în perioada de vară. Reiterăm că, vacanța trebuie să fie stabilită de către autoritatea publică locală, cu consultarea prealabilă a administrației instituției, cadrelor didactice și a părinților.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu