PRĂPĂD DUPĂ PLOAIE: Grindina a speriat localnicii, iar unele drumuri şi străzi au devenit impracticabile

Embed:

Vremea continuă să ne surprindă. După ce săptămâna trecută am avut parte de temperaturi ridicate, vremea se răceşte treptat. Astăzi, în unele zone ale Moldovei au fost ploi cu descărcări electrice şi grindină. Mai mult, miercuri noaptea, se vor înregistra îngheţuri de până la minus două grade la suprafaţa solului. 

După ploaie, unele drumuri din comuna Drăsliceni au devenit impracticabile: "Anual cred că avem 2-3 condiţii climaterice care ne spală. Muncim practic în zadar, pentru că după fiecare ploaie cum a fost şi astăzi, strângem şi cărăm tot pietrişul înapoi la deal"

În satul Logăneşti, din vecinătate, grindina s-a depus într-un strat gros şi a speriat localnicii.

Ploaia puternică a transformat în râuri mai multe drumuri din Chişinău. Sub podul de pe strada Albişoara, în apropierea Circului, s-a format o băltoacă imensă prin care s-au aventurat să treacă doar cei mai curajoşi şoferi.




 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu