PRĂBUȘIREA BLOCULUI DE LA OTACI. Locatarii şi-au recuperat o parte din bunurile rămase

Embed:

Locatarii blocului avariat din Otaci, care au rămas fără acoperiş deasupra capului au venit să-şi recupereze o parte din bunurile rămase în apartamente.

Oamenii şi-au ridicat doar hainele, actele şi câte ceva din veselă. Între timp, niciun reprezentant al guvernului Sandu nu a venit la faţa locului să discute cu oameni
rămaşi pe drumuri.

Sinistrații au mers pe rând în apartamente, însoţiţi de salvatori. În afară de lucruri de primă necesitate, oamenii şi-au
luat şi unele mai de preţ cum ar fi: televizorele sau covoarele.

"- Doar veselă aţi reuşit ?

-Da !

-Dar mai aveţi acolo ceva ?

-Da.

-Multe ?

-Da. avem şi mobilă şi toate celea. Toată viaţa le aduni, dar acum nu ei practic nimic cu tine."

"Actele le-am luat, dar încă au mai rămas multe lucruri. Ni s-a spus că nu putem scoate obiectele grele precum frigidere sau maşina de spălat."

Oamenii spun că nu s-au gândit niciodată că vor rămâne, într-o clipă, fără averea agonisită timp de o viaţă.

"Slava Domnului, că aceşti oameni au rămas vii. Nimeni nici nu s-a gândit şi nu s-a aşteptat. Au rămas fără linguri, fără furculițe, doar în halate şi chiloţi."

Ulterior, locatarii au discutat cu autorităţile locale. Directoarea liceului le-a propus celor care nu au unde se adăposti, să stea o perioadă în căminul instituţiei.

"Uşile liceului sunt deschise pentru toţi. Cei care nu au unde să înnopteze, poftiţi. Avem toate condiţiile: aragaz, frigider, cuptor cu microunde, duş... Folisiţi-vă", a spus LUDMILA GONCEAR, directoarea liceului din Otaci.

Reprezentanţii Consiliului Raional Ocniţa le-au promis oamenilor că îi vor ajuta să depăşească acestă nenorocire.

"Neapărat vor acorda ajutor material pentru a asigura pe toţi cu spaţiu locativ şi tot ce va fi necesar. Vom face tot ce ne stă în puteri ca să vă oferim ajutor. Toţi sunt stresaţi. Cei care au nevoie de consiliere psihologică, vă putem oferi", a spus VASILE ROMANIUC/preşedintele raionului Ocniţa

La întâlnirea cu sinistraţii au participat şi specialiştii din cadrul Serviciului pentru Situaţii Excepţionale. Aceştia au anunţat oamenii că vor demola scara prăbuşită, întrucât există riscul să se prăbuşească în orice clipă.

Decizia a fost luată după ce o comisie de experţi a evaluat starea clădirii. Ulterior şi celelalte vor fi supuse expertizei.

"Noi, iniţial, vom demola clădirea care este avariată, iar în privinţa celei de-a doua clădire nu este discutată această întrebare. Noi vom elimina pericolul care stă la ziua de azi şi vom numi o expertiză cu privire la cel dea două clădire", a spus MIHAIL HABARAGIU , ef al IGSU.

Guvernul condus de Maia Sandu s-a întrunit joi în şedinţă, dar nu pentru a găsi soluţii ca să ajute sinistraţii din Otaci, ci... pentru a decapita mai multe instituţii ale statului.

Abia după trei zile de la prăbuşirea clădirii, la Guvern a fost convocată şedinţa comisiei pentru situaţii excepţionale. Este pentru prima dată când un bloc de locuinţe din ţara noastră se prăbuşeşte.

Un caz tragic a avut loc acum un an pe bulevardul Moscovei din Capitală. Atunci, o parte a unei clădiri cu 21 de etaje a fost avariată în urma unei explozii. Cinci oameni și-au pierdut viața, printre care și un copil de patru ani. Prim-ministrul de atunci, Pavel Filip, a covocat, de urgenţă, şedinţa Comisiei pentru Situaţii de Urgenţă pentru a le acorda victimelor ajutor. La câteva ore distanţă, premierul a fost la locul tragediei pentru a discuta cu oamenii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu